Ce s-a întâmplat în vestiarul României imediat după meci. „Trebuia să-i vedeți pe băieți”

Ce s-a întâmplat în vestiarul României imediat după meci. „Trebuia să-i vedeți pe băieți
Publicat: 11/06/2016, 09:30

„În primul rând, aș vrea să remarc faptul că am făcut o partidă bună. Am început jocul foarte bine, am avut o bună organizare, o bună disciplină tactică și poate, dacă am fi reușit să marcăm în primele minute, altul ar fi fost scorul final. Este greu, este dureros și trist, să primești gol la acest nivel în minutul 89.

Vreau să le mulțumesc jucătorilor, pentru că au respectat planul tactic și pentru determinarea din joc. Franța este o echipă cu posesie, cu jucători de mare calitate, care oricând pot să provoace dezechilibru în momente unu la unu. Am primit un gol fabulos, care nu poate să vină decât de la un jucător de mare valoare. Oftez, pentru că este greu să-i determin pe jucători să ridice capul din pamânt, sunt foarte triști în vestiar. Cred că va trebui să refacem jucătorii din punct de vedere fizic și apoi să-i montăm mental. Ne așteaptă două jocuri extrem de importante pentru soarta calificarii. Noi sperăm să avem aceeași abordare la meciul cu Elveția.

Nu pot să comentez primul gol primit și nici nu vreau. Înțeleg că Ciprian reclamă fault clar și din acest punct de vedere îl cred pe el! Vreau să le mulțumesc și suporterilor, au fost fantastici, au ajutat enorm echipa”, a declarat Iordănescu la finalul meciului, pentru Dolce Sport.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
"Este o tragedie imensă". Cei trei tineri români luaţi de ape în Italia, sub ochii...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Dumitru Dragomir, complet devastat. A MURIT în somn: De ce nu m-a luat pe mine?
Înghețată cu iaurt și miere. Un desert simplu, rapid și delicios
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Ileana Stana Ionescu se confruntă cu probleme de sănătate. Marea actriță este internată în spital:...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Cum a fost creat un „computer viu” cu 16 mini-creieri făcuți din țesut uman?
×